Alba Iulia a găzduit primul concert al turneului Classic Unlimited 2018

Pianistul Bogdan Vaida a susținut ieri, 25 octombrie, la Alba Iulia, primul concert din cea de-a doua ediție a turneului Classic Unlimited, proiect dedicat promovării muzicii clasice în locuri neconvenționale. Concertul a avut loc în Galeria de artă Framm’s, un spațiu sub formă de tunel situat între porțile 3 și 4 din Cetatea Alba Carolina. 

După concertul din această seară putem spune că am început noua ediție Classic Unlimited plini de încredere. Au fost mulți oameni la concert, chiar a trebuit să mai creăm niște locuri în plus pentru cei veniți pe ultima sută de metri, dar ne-am bucurat să  facem asta pentru că a fost o energie bună în timpul concertului. Ne-a plăcut mult la Alba Iulia, ca urmare vom reveni și în edițiile următoare’’, a declarat Alin Vaida, directorul executiv Fapte, asociația care organizează turneul. 

Alternând tehnica și emoția, pianistul Bogdan Vaida a încântat mai bine de o oră publicul tânăr și entuziast prezent la eveniment cu lucrări semnate de Sergei Prokofiev, Johannes Brahms, Claude Debussy, Franz Schubert, George Enescu și Ciprian Pop. 

A fost o seară dificilă, cu o încărcătură emoțională foarte mare, pentru că a fost primul concert din turneu. M-a ajutat însă faptul că publicul a fost prietenos și interesat de ceea ce se întâmpla în fața lui, ceea ce a creat o stare de bine pe care am simțit-o pe întreg parcursul concertului’’, spus pianistul Bogdan Vaida. 

Pe lângă Alba Iulia, seria de concerte Classic Unlimited va mai poposi în alte 9 orașe: 

  • 27 octombrie – Cluj-Napoca – Tipografia Daisler Print House
  • 29 octombrie – Timișoara – Hubul Ambasada  
  •   8 noiembrie – Iași – Sediul companiei Thinslices
  • 10 noiembrie – Reghin – Fabrica de mobilă Dalin 
  • 13 noiembrie – Târgu Mureș – Uzina Foto 
  • 15 noiembrie – București – Nod Makers 
  • 17 noiembrie – Brașov – Hubul Visssual 
  • 20 noiembrie – Cluj-Napoca – Salonul terapeutic Kinetomed 
  • 22 noiembrie – Petrila – Mina Petrila 

Accesul la concertele din cadrul turneului Classic Unlimited este gratuit, dar din cauza locurilor limitate participanții trebuie să-și rezerve locul pe site-ul www.classicunlimited.ro.

Classic Unlimited a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, odată cu implicarea Asociației Fapte, proiectul a ajuns în România. „Mi-am dorit să fac un concert într-un spațiu lejer și prietenos, în care lumea să nu se simtă complexată, un loc care să nu oblige la o anumită ținută și care să nu impună prețuri mari la bilete”, a explicat Bogdan Vaida, care în ultimii trei ani a susținut peste 50 de concerte respectând aceste principii.

Născut în Cluj-Napoca, pianistul Bogdan Vaida (37 ani) a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj, iar mai apoi și-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, sub îndrumarea profesoarei Ninuca Oșanu Pop. În 2002, a plecat cu o bursă Erasmus la „Musikhochschule” în Freiburg (Germania), unde s-a și stabilit ulterior. Pianistul a susținut numeroase concerte în mai multe țări din Europa, în prezent fiind solistul turneului Klassik Mittendrin, proiect care a debutat în octombrie 2015 în Germania și care a inspirat Classic Unlimited.

Fondată la Cluj în 2012, Asociația Fapte organizează evenimente culturale cu impact în comunitate. Fidelă crezului său că oamenii și orașele pot fi ce doresc să fie, iar evenimentele le pot da energii nebănuite’’, asociația promovează muzica și arta, sprijină artiștii, imaginează noi folosiri ale spațiului public și dezvoltă spiritul civic al comunității. Proiectul-fanion al Fapte este festivalul Jazz in the Park, iar din această toamnă, asociația a deschis la Cluj și un loc de întâlnire pentru cei care le împărtășesc ideile: barul Vorbe.

Turneul Classic Unlimited este finanțat prin programul În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro). Proiectul este realizat cu sprijinul Staropramen și Yamaha. 

Parteneri media: Sunete, Republica, Hotnews, Zile și Nopți, MKlasica, Modernism, Sinteza, Zelist Monitor, Transilvania Reporter, Cluj Life, I love Cluj, I like Cluj. 

Site: classicunlimited.ro 

Facebook: facebook.com/classiculimited.ro